Cine este Isus pentru mine?

În această zi de sărbătoare, în al treilea an de la înființarea Bisericii Protestante, Isus Hristos ne confruntă pe noi cu o întrebare importantă, ba chiar existențială: ”Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?” Nu oamenii în general, ci aici și acum, noi, ucenicii de astăzi ai lui Isus: cine este Isus pentru noi?

Se formulează deci o întrebare pe drum. În agitația vieții de zi cu zi, la începutul unui nou an școlar, în mijlocul rutinei zilnice a familiei mele sau în singurătatea mea, în mijlocul vreunei încercări fizice, mentale … deci, nu suntem întrebați în liniștea deplină a vreunei catedrale: tu, cine spui că sunt Eu?

Isus împreună cu ucenicii Săi se află lângă orașul Filipi din Cezareea, oraș care a fost reconstruit de Filip, fiul lui Irod, și numit după împăratul roman care domnea atunci. Gesturi politice, firește. Bineînțeles, el însuși s-a inclus în denumirea orașului. Inițial, însă, acest oraș purta numele Paneas. Aici a fost ridicat și un sanctuar în onoarea zeității grecești Paneas, care a fost zeul păstoritului. Așadar, întrebarea lui Iisus a fost formulată pe acest drum, cu multe semnificații spirituale, care este de fapt toposul puterii umane, al ambițiilor omului care cu orice preț dorește să-și facă un nume de răsunet, și toposul cultului divinității păgâne. Bănuiesc că nu este accidental ales locul pentru acest dialog dramatic.

Când Petru îi spune lui Isus din Nazaret: Tu ești Hristosul – o confesiune succintă și în același timp adancă – el de fapt mărturisește că sub domnia Regelui Mesia în sfârșit totul se va schimba în bine, va începe de fapt domnia lui Dumnezeu și totul va fi așezat la locul lui. Aici Petru asta afirmă punctual. Cel din Nazaret este Mesia atât de mult așteptat. El vede corect. El recunoaște în Isus misterul dumnezeiesc. Este un adevăr care nu se lasă dezvăluit cu “ochi umani”, adică cu rațiunea, gândirea umană. De aceea, Isus îi spune, potrivit evanghelistului Matei: “Ferice de tine… pentru că nu carnea și sângele ți-au descoperit aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri” (Mt 16,17).

1.    În această stare de fericire, în mod neașteptat se întâmplă o surpriză neplăcută, ba chiar șocantă. De îndată ce Petru a rostit acest mare mister, acest mare adevăr, de îndată ce i s-au deschis ochii asupra faptului că în Isus Însuși Dumnezeul Etern este prezent, care răspunde tuturor dorințelor, tânjirilor omenirii, Isus “a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie lepădat de bătrâni, de preoțîi cei mai de seamă și de cărturari, să fie ucis, dar să învieze a treia zi”. (31.v.)

Chiar atunci când ucenicilor li se deschid ochii împreună cu Petru: în persoana lui Isus a sosit Mesia, Isus începe să-i învețe despre ceea ce îl așteaptă și ceea ce trebuie să urmeze: suferință, dispreț, moarte în rușine. Ultima clauză a afirmației lui Isus – dar el trebuie să învieze a treia zi – nu este auzită. Incomprehensiune, lipsă de înțelegere totală! Petru a devenit atât de confuz încât îl trage pe Isus la el și îl mustră într-un mod agresiv. Tensiunea este mare! Reacția violentă a lui Petru arată că imaginea sa despre Mesia nu se potrivește cu figura lui Hristos cel care va suferi. Pentru el, pentru ucenici, acesta este un scandal ieșit din comun!

Fiecăruia ne place să fim învingători – frații și surorile mele! Învingătorii sunt înconjurați de respect și glorie, iar omul dorește să aibă parte de acestea, astfel încât să se poată scălda și el în gloria care îi înconjoară pe alții. De asemenea, ne cade bine această idee că de fapt aparținem unui Dumnezeu care este mai mare decât toți, care este mai puternic decât toți, care știe totul și poate face totul. Care poate triumfa asupra forțelor întunericului, răului, fricii, bolii și morții. Din imaginea unui Dumnezeu victorios, rezultă în mod logic că și cei care cred în Dumnezeu sunt de partea cea bună, au ales echipa potrivită, vor fi victorioși și vor avea succes garantat. Însă imaginea unui Hristos suferind, disprețuit, condamnat pare să fie în contrast puternic cu ideea unui Dumnezeu victorios, și provoacă confuzie în mintea omului care dorește dinadins succesul. Succesul este de asemenea o ispită puternică și pentru biserică – eu vin din partea Bisericii Reformate… Pe baza unor criterii de succes putem afirma cât de viabilă este sau nu o biserică: securitate financiară, creșterea numărului de membri, derularea unor proiecte populare, etc.

Theologia crucis vs. Theologia triumphalis. Prima proclamă harul lui Dumnezeu mai presus de orice, fără loc pentru raționamentul uman, putere, zel. Să aparții celui slab în locul celui învingător – dacă acest lucru se realizează, fără îndoială este har, îl putem trăi ca pe un mare privilegiu.

Aceasta din urmă – teologia gloriei – are încredere în acțiunea umană, conform căreia credința este consecința automată a unei vieți reușite, bogate, sănătoase. Iar evanghelia secularizată este predicată cu fervoare de antrenori de succes bine pregățiți – succesul nu se lasă mult așteptat.

Gândirea umană încearcă subtil să își acopere propria slăbiciune și insignifianță prin demonstrarea puterii, prin setea de grandoare, prin setea de glorie. Gândirea umană vede doar o părticică, fragmentul, și confundă partea cu întregul, ornamentele cu substanța.

Dar persoana lui Dumnezeu este radical diferită – binecuvântat să fie Eternul! Puterea Sa “în slăbiciune este făcută desăvârșită” (1Corinteni 12,9). Acesta este motivul pentru care Isus a trebuit să sufere, să fie abandonat și să moară într-un mod de neînțeles pentru om.

Ce imagine a lui Mesia avem?

2.    Suntem pregătiți să îl apărăm pe Mesia cel victorios și inviolabil chiar cu pasiune, ca bodyguarzi ai Fiului Omului. Dacă este necesar, vom scoate și săbiile că doar știm noi să le mânuim! Proiectându-și propriile idei și așteptări asupra lui Dumnezeu, omul produce o imagine statică de idol în locul Dumnezeului viu. Omul este o fabrică de idoli! – așa cum a spus foarte plastic Calvin.

Petru a vrut să îl modeleze pe Isus astfel încât să corespundă imaginii pe care el și contemporanii săi o aveau despre Mesia: să fie eliberatorul nostru politic, cel care aduce soluții la crizele economice, crize de diferite feluri, iar în cele din urmă să fie împlinitorul viselor noastre.

“Nu-ți face o imagine sculptată…”

Deși îi răspunde lui Petru, Isus se întoarce cu fața spre el, întorcându-și capul și privirea pentru a indică faptul că răspunsul său este destinat și celorlalți ucenici. Șocant: Isus i se adresează lui Petru că fiind Satana! Da, este posibil să obstrucționez în cea mai milostivă formă răscumpărarea lui Isus Hristos, care dorește să lucreze în mine, iar acesta este un comportament satanic! Cu privirea Sa dură de mustrare, care mă confruntă adesea, Isus totuși nu vrea să mă alunge din ucenicie, ci să mă restaureze.

Isus: “Pleacă de la mine (Mergi, înapoia mea), Satano, pentru că nu gândeșți după Dumnezeu, ci după oameni” (v.33). Adică: treci în spatele meu, Petru! Același lucru se spune și la chemarea lui Petru (1,17). Și acum Petru a vrut să Îl trimită pe Isus în spatele său, atunci când L-a tras la el și a început să Îl certe. Capitolele triste din istoria bisericii au fost rezultatul dorinței de a-L pune cu orice preț pe Isus, Capul bisericii, în spatele nostru, al „credincioșilor”.

3.    Urmarea lui Hristos: noi nu urmăm învățăturile lui Isus, ci pe Isus însuși.

“Apoi a chemat la El mulțimile împreună cu ucenicii Săi și le-a zis: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze. ³⁵Căci oricine vrea să-și salveze viața și-o va pierde, dar oricine își va pierde viața de dragul Meu și al Evangheliei și-o va salva. ³⁶Căci ce folos va avea omul dacă va câștiga lumea întreagă și își va pierde viața?”

Îndemnul este adresat omului care Îl trimite pe Dumnezeu în spatele lui, și care vrea să evite această formă de suferință. Care suferință? Suferința “pentru mine și pentru Evanghelie”. Așadar, nu este vorba despre orice formă de sacrificiu de sine, și cu siguranță nu despre autodistrugere fără scop. Din imaginea lui Mesia suferind, rezultă că urmașii săi vor avea o soartă similară!

Isus vorbește și despre modalitățile și condițiile de a-L urma.

–        este renunțarea la sine, o întoarcere completă de la natura noastră umană. A fost o mare provocare pentru uncenici și contemporanii lor de la acea vreme. Și astăzi, când aproape totul încurajează împlinirea de sine, urmărirea fără frâu a dorințelor noastre – este un test uriaș. Strâns legate de acestea sunt și autorealizările spirituale, religiozitatea bazată pe împlinire. 

–        chemarea de a purta crucea: fiecare are o cruce – obișnuim să spunem. Și apoi o asociem cu o boală, cu o relație umană distrusă sau cu o amintire amară a unei tragedii. Și uneori spunem despre ceva banal, un simplu inconvenient: “aceasta este crucea mea”. Pe rețelele de socializare, suntem obișnuiți să urmărim (follow) fără niciun angajament: doar un clic și “urmăresc” celebritatea sau prietenul și primesc notificări cu privire la conținutul pe care îl împărtășesc. A-L urma pe Isus nu este un click, ci o investiție și o dedicare totală. Luați crucea lui Isus! Isus nu vorbește doar despre a purta povara și a suferi cu demnitate: purtarea crucii înseamnă sacrificarea vieții, acceptarea morții. Când Isus și-a luat și și-a purtat crucea, El s-a angajat literalmente să își dea viața pentru noi pe cruce. Când El spune ia-ți crucea și urmează-mă, El spune că și tu îți vei da viața pentru mine! A-L urma pe Hristos nu înseamnă nimic mai puțin decât atât! În cazul primilor ucenici, acest lucru s-a întâmplat la propriu, ei au murit ca martiri. Această chemare este drastică chiar dacă nu luăm aceste cuvinte de îndemn la propriu. Într-un fel sau altul, este vorba despre negarea vieții noastre, despre devotament, despre multe forme de sacrificiu de sine. Ne putem salva viața doar cu prețul pierderii propriei vieți – un paradox în toată regula.

O persoană care este supusă puterii Duhului Sfânt “să nu trăiască pentru sine, ci să-L poarte pe Hristos cel viu și domnitor în sine”. (Calvin, Institutio)

Amin.

Péter Visky